Oamenii parcurg anumite etape de dezvoltare pe măsură ce trec de la o vârstă la alta, și fiecare dintre aceste etape au teme de dezvoltare specifice. De exemplu, tema de dezvoltare a bebelușilor e să simtă că aparțin/că sunt bineveniți în familia lor. Sarcina copiilor de un an e să exploreze și să descopere cum să facă lucruri. Si tot așa.

Sigur că atunci când e vorba de copii, dezvoltarea acestora va depinde în mare măsură de adulții care îi au în grijă: bebelușul va înțelege cât de binevenit este în funcție de reacțiile adulților, iar copilul care a plecat deja de-a bușilea va avea încredere să continue să exploreze doar dacă adulții veghează la siguranța sa în timpul explorării. Vestea bună este că, chiar dacă în copilărie nu putem controla condițiile în care creștem, ca adulți putem relua sarcinile de dezvoltare rezolvate parțial când eram mici.

In analiza tranzacțională (și nu numai) există o teorie care spune că etapele de dezvoltare se repetă ciclic într-un fel de spirală, așa încât ajungem periodic să ne ocupăm de aceleași câteva teme de bază, de fiecare dată însă la un nou nivel. Autoarea acestei teorii în AT este Pam Levin și ce vă voi povesti mai departe e întemeiat pe munca și observațiile sale (off topic: unul din lucrurile pe care le-am apreciat de la început la analiza tranzacțională este existența unor femei printre teoreticienii cheie, nu doar la nivelul practicienilor).

Pe scurt, Pam Levin spune că de la naștere până la 18 ani (inclusiv) trecem printr-un prim ciclu complet de dezvoltare, care are 6 etape:

• 0-6 luni: etapa de a fi (being, în engleză),
• 6-18 luni: etapa explorării, în care avem sarcina de  a face (doing),
• 18 luni-3 ani: etapa gândirii (thinking),
• 3-6 ani: etapa construirii propriei identități (identity and power),
• 6-12 ani: etapa de dezvoltare a abilităților (skills and structure)
• 12-18 ani, inclusiv: etapa integrării (integration).

După ce împlinim 19 ani o luăm, într-un fel, de la început. Pe de o parte avem o nouă ocazie de a ne apropia de aspecte pe care nu le-am bifat de prima dată, pe de alta putem avea o nouă înțelegere a sarcinilor parcurse anterior. In plus, dacă suntem părinți, revizităm împreună cu copiii noștri și etapele prin care trec ei. Sau dacă trecem printr-o schimbare majoră, vom parcurge o minispirală pe tema schimbării respective, pe lângă ceea ce parcurgeam deja, cronologic.

Ca sa afli în ce etapă ești, vezi de câte ori încape 19 în vârsta ta (împarte vârsta pe care o ai la 19) și păstrează restul, ca să zic așa :).

De exemplu, cineva de 45 ani se află în etapa dezvoltării abilităților, revizitând sectorul care corespunde vârstei de 7 ani : 45:19=2 rest 7. Cineva de 24 este în etapa care corespunde vârstei de 5 ani (24=19+5).

Plănuiesc să revin cu detalii despre fiecare etapă… Pentru început vă spun care ar fi barierele (în AT se numesc injoncțiuni) pe care e posibil să le fi interiorizat o persoană care a întâmpinat dificultăți în fiecare dintre etape:

• nu exista! (etapa de a fi)
• nu! (în general; nu face, nu fi activ/ă)(etapa explorării)
• nu gândi! (etapa gândirii)
• nu fi tu! (etapa dezvoltării identității)
• nu greși! (etapa dezvoltării abilităților necesare, în funcție de identitatea asumată)
• nu crește! (nu te fă om mare, rămâi copil(ăros))(etapa integrării)

E destul de greu pentru cineva să-și dea seama de propriile injuncții, pentru că ele nu sunt conștiente (de obicei). Dacă însă ne uităm la blocajele repetitive pe care le avem, putem să începem să ne dăm seama de injuncțiile care ar putea sta în spatele reacțiilor noastre. De exemplu, cineva care nu termină ceea ce începe și pentru care un proiect rămâne interesant doar câtă vreme are aspecte necunoscute care să poată fi explorate, e posibil să nu fi primit sprijinul de care a avut nevoie atunci când a trecut prin etapa 2, cea a explorării.

 

 

(va urma)