Intre 6 și 18 luni

Cea de-a doua etapă de dezvoltare este cea a explorării sau a lui a face și este parcursă de copiii aflați între 6 și 18 luni. Articolul de mai jos detaliază această etapă și este parte dintr-o serie de articole care mai cuprinde prezentarea succintă a teoriei ciclurilor de dezvoltare  și descrierea etapei I (cea a existenței sau a lui a fi).

Etapa explorării. Sau etapa lui a face

expl1Intre 6 și 18 luni copilul începe să-și folosească tot mai bine mânile, gura și ochii pentru a explora obiecte și începe să se deplaseze tot mai bine prin spațiul din jur.  In această perioadă vor fi verificate răspunsurile la noi întrebări: e ok să explorez și să încerc lucruri noi? ce pot să știu? pot să mă încred în ce învăț acum? 

Copilul vrea să se miște, să atingă și să guste totul. Sarcinile sale de dezvoltare sunt să învețe să aibă inițiativă, să-și crească capacitatea de a-și folosi simțurile pentru a cunoaște/ a învăța, să descopere că pentru a rezolva o problemă are mai multe opțiuni și că rezultatul dorit nu e întotdeauna ușor de obținut, să continue să-și dezvolte atașamentul față de adulții semnificativi, să-și dezvolte capacitatea de a semnala nevoile și să-și întărească încrederea în ceilalți și în sine.  Construind pe ceea ce a acumulat deja în etapa I, copilul testează câtă încredere poate avea în simțurile sale, în mediul înconjurător și în ceilalți. În cele din urmă, copilul va decide (neconștient) dacă e ok sau nu să se intereseze de lumea din afară, dacă poate conta pe simțurile sale și pe ceea ce învață pe cont propriu și dacă e posibil să primească în continuare sprijin atunci când își urmează propria curiozitate.

Pentru părinții care au copii mai mici de 18 luni

Rolul părinților cu copii aflați în etapa explorării este ca, pe de o parte, să sprijine copiii să-și urmeze propriile imbolduri și curiozități și, pe de alta, să vegheze ca pe parcursul acestei explorări copiii să nu ajungă în situații periculoase.  Ca regulă generală, în această perioadă e important să le spuneți copiilor mult mai mulți de da decât de nu.

Supraprotejarea copiilor o să-i facă pe aceștia să creadă că pentru a primi în continuare sprijinul și acceptarea celorlalți este nevoie să renunțe la propriile inițiative, să nu fie creativi și să ignore indiciile oferite de propriile simțuri. La cealaltă extremă, dacă adulții sunt neglijenți, copilul poate ajunge în situații periculoase de pe urma cărora să decidă că e prea riscant să-și urmeze imbodul de a explora sau de a face lucruri cu propriile puteri. In ambele situații (protejarea excesivă sau neglijența) copilul poate internaliza (tot neconștient) interdicții de felul:

  • Nu! (nu strica! nu deranja! nu face așa! nu face asta… etc)
  • Nu poți conta pe observațiile tale sau pe ceea ce simți tu!
  • Nu avea inițiativă (curiozitatea și imboldurile tale sunt irelevante sau periculoase)
  • Nu poți să vii să te plângi la mine după ce ai făcut cum te-a dus pe tine capul!

Este important ca părintele să vegheze și să îndepărteze pericolele reale (mă refer la ascunderea prizelor, fixarea mobilierului instabil, ținerea substanțelor toxice sau fierbinți în afara zonei de acces a copilului etc, nu la pasarea mâncării inclusiv după ce copilul poate mesteca) și în același timp să ofere copilului spațiul și prilejurile necesare ca să exploreze, să testeze și să ajungă la propriile soluții. Asta înseamnă să nu vă grăbiți să-i dați o jucărie spre care a început să se îndrepte singur, dar cu greutate. Sau să nu-i spuneți când se strâmbă, după ce a gustat o mâncare care îl surprinde, că respectiva mâncare e ”bună”.

Probabil că cel mai important pentru copil în această etapă este să vadă că orice ar face și orice s-ar întâmpla, dacă lucurile merg prost se poate întoarce la părinți pentru consolare. Deviza părinților ar fi bine să fie cum zice cântecul:
 If you’re lost you can look and you will find me
Time after time
If you fall I will catch you, I will be waiting
Time after time

Ca adulți, vom ști că am trecut cu bine prin această etapă dacă…

  • ne e ușor să avem inițiative și să ne dăm seama când e momentul pentru inițiativă și când nu,
  • putem și vrem să facem lucruri despre care știm că nu ne vor ieși perfect,
  • putem să ducem la bun sfârșit ceea ce începem,
  • avem încredere în ceea ce știm (și știm ceea ce știm),
  • avem încredere în observațiile și senzațiile noastre,
  • când o activitate cere mai mult efort decât am estimat inițial ne putem păstra motivația de a o face.

DISCLAIMER valabil pentru toate etapele: Este foarte probabil ca nimeni să nu poată răspunde 100% da la punctele de mai sus, oricât de buni părinți ar fi avut. Ciclurile de dezvoltare propuse de Pam Levin ne oferă niște repere pe care le putem folosi să ne orientăm cât de cât pe drumurile noastre, foarte personale altminteri- însă nu ar trebui folosite ca o rețetă absolută și categorică. Vă invit să luați recomandările de aici cu un gram de sare, și doar în măsura în care informația respectivă vă folosește ca să vă sporiți echilibrul și autonomia. Da? :)

Când ajungem să revizităm această etapă de dezvoltare?

Dacă în primul an de viață nu am reușit să ne asigurăm că este ok să fim activi, să explorăm și să ne folosim de informațiile pe care le adunăm cu propriile simțuri, este posibil să rămânem niște eterni exploratori. Vom revizita această etapă:

  • în prima parte a  adolescenței (pe la 13-14 ani),
  • când avem în grijă copii care au 6-18 luni sau 13-14 ani,
  • după ce am intrat în noi etape de viață (după ce am început un nou job, o nouă relație, o nouă școală, un nou proiect),
  • când învățăm o nouă abilitate- să cântăm la un instrument, să înotăm, să vorbim o limbă străină etc,
  • când desfășurăm activități creative,
  • după ce am fost într-o situație în care am depins (și beneficiat) de îngrijire.

În general, putem presupune că trecem prin această etapă atunci când suntem tentați mai mult să facem și mai puțin să simțim sau să analizăm- de exemplu atunci când plănuim o vacanță într-un loc necunoscut, cu multe activități, fără să ne gândim că nu avem suficiente zile de concediu (deși știm asta). Oamenii aflați în această etapă pot să se plângă că se plictisesc foarte repede, să se mute din casă în casă, să fugă de perioadele fără activitate ba chiar să le fie frică de situația în care nu ar face nimic.

Ce faci dacă ai sarcini de dezvoltare restante din etapa II?

Cum ziceam și în articolul anterior, nu există o soluție magică și care să fie aplicabilă tuturor. E important să-ți dai seama care din următoarele permisiuni îți lipsesc și să le recuperezi cumva:

  • e ok să ai inițiativă și e ok să stai liniștit/ă
  • e ok să explorezi și să experimentezi
  • poți să repeți ceva nou descoperit/învățat de câte ori ai nevoie
  • poți să cercetezi ceea ce te interesează pe tine și să continui să primești sprijin de la cei din jur
  • poți să știi ceea ce știi 
  • poți să te bazezi pe simțurile tale și să le folosești pe toate când explorezi/faci ceva pentru prima dată.

Ar putea să te ajute să printezi permisiunile care te interesează și să le pui undeva unde le poți vedea. Sau să faci un colaj din imagini care întăresc permisiunea respectivă. Sau să faci un desen al tău pentru fiecare dintre permisiuni.

Atunci când te simți grăbit de ceilalți (sau, dimpotrivă chiar tu ești cel care nu mai are răbdare cu sine) amintește-ți că e posibil ca undeva la nivelul copilului tău interior să existe o presiune să faci lucrurile într-un anume fel/perfect. Ia-ți (în imaginație) acest copilaș foarte mic de mână și amintește-ți că acum poți face lucrurile în felul tău. Și apoi fă-le în felul tău.

Dacă ți-e greu să internalizezi aceste permisiuni, poți să vezi dacă nu cumva îți este mai ușor să exersezi întâi cum e să le dai altcuiva. De exemplu, poți să spui unui prieten care-ți cere un sfat: Eu în locul tău aș face așa. Dar știi că la mine vei găsi un umăr pe care să te sprijini indiferent de cum vei face.  Probabil că pentru majoritatea celor cu dificultăți legate de etapa explorării este subînțeles faptul că pentru a fi considerați acceptabili și pentru a primi sprijinul celor din jur e nevoie să facă lucrurile în felurile considerate de ceilalți drept adecvate. Lucrurile pot sta altfel. Putem construi împreună o lume în care oamenii să fie încurajați să exploreze, să inoveze și să facă lucrurile în felul lor, fără să le condiționăm sprijinul pe care suntem dispuși să-l acordăm de respectarea felului în care considerăm noi că e normal să facem lucrurile.

Dacă aveți idee de altă melodie decât Time after time care să fie potrivită pentru această etapă, vă rog împărtășiți-o și cu mine. Sau poate propuneți o imagine. Sau altceva?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s