Spune-mi povestea preferată și o să-ți spun planul vieții tale

Când sunt foarte, foarte mici, la începutul vieții lor, oamenii se trezesc într-o lume ale cărei reguli de funcționare le sunt complet necunoscute.

Părinții (de obicei) vor oferi copilului tot felul de experiențe și de explicații. Vremurile și locurile vor avea și ele un cuvânt de spus- unii copii vor veni pe lume în vârf de munte, alții într-un oraș supraaglomerat. Unii vor fi întâmpinați de cataclisme, alții de bunăstare, stabilitate, protecție. bebe 4 Unii vor fi bolnavi sau vor avea un corp diferit de al celorlați copii.

Copilul, la rândul său, vine cu niște trăsături proprii care îl vor face să se uite într-un fel personal la ceea ce i se întâmplă și ce i se arată.

Principala misiune a unui nou venit pe această lume este să-și dea seama cum e cu viața (sau moartea) și ce trebuie să facă pentru a obține dragostea și acceptarea celorlalți. Dacă mă întrebați pe mine, zic că această misiune rămâne valabilă toată viața. Bebelușul construiește primele repere ale unei călătorii de-o viață, bazându-se însă pe un fel de înțelegere diferit de cel al unui adult. Probabil că pentru bebeluș emoțiile trăite vor fi extreme și percepute ca permanente. Dacă mama nu răspunde unei chemări, e ca și când nu ar mai răspunde niciodată. Dacă îi este foame și nu primește mâncare, amenințarea trăită de copil este chiar dispariția, moartea.  Puterea bebelușului de a influența ce (i) se întâmplă și de a obține ce are nevoie poate părea mare (uneori e suficient să plângă puțin ca să primească mâncare sau atenție) dar adeseori e cu totul absentă.

Planul de viață. Sau „scenariul”

Incetul cu încetul copilul începe să observe niște tipare și să-și dea seama ce funcționează și ce nu atunci când are nevoie de ceva. Oamenii din jurul său care au așteptări de viață deja formate se vor strădui să le transmită micului om prin îndemnuri clare, sancțiuni și recompense. Ba chiar mai mult decât să explice, vor „arăta” cum fac ei pentru a-și îndeplini nevoile. Mesajele adulților vor fi uneori contradictorii, alteori inconsecvente. Evenimentele exterioare vor întări sau contrazice observațiile inițiate ale copilului. Iar copilul (despre care presupunem acum că a crescut puțin și poate să vorbească) continuă să-și dezvolte și nuanțeze propria poveste despre viață, punând cap la cap informațiile adunate. Astfel, copilul va ajunge să aibă o imagine despre cum este el/ea, despre la ce să se aștepte de la ceilalți oameni, despre cum este viața (bună, tragică, grea), despre care este rolul său pe lume, despre finalul la care va ajunge după ce va trăi această viață. Acest plan, neconștientizat dar la fel de elaborat ca o poveste cu început, cuprins și încheiere, este scenariul de viață.

Spunem despre scenariu că e decizional. Copiii crescuți în același mediu vor avea scenarii de viață diferite, fiecare alegând cumva ce semnificație să dea situațiilor în care se află și pe care dintre îndemnurile primite să le urmeze. Totuși, scenariul este departe de a fi conștient, iar credințele de scenariu contrazic adesea logica adultului. Bazele scenariului sunt puse în perioada preverbală și sunt apoi dezvoltate și întărite de un copil aflat încă la vârsta gândirii magice, pe baza frânturilor de informație și, uneori, a minciunilor spuse de adulți.

Marele avantaj al scenariului este că ne oferă un înțeles, o perspectivă asupra vieții și rostului pe care îl avem pe lume, la o vârstă la care puterea de a influența mediul/ adulții este aproape inexistentă.

Dezavantajul, la fel de mare, este că această înțelegere personală ajunge să fie confundată cu realitatea obiectivă.  Oamenii vor privi lumea prin lentilele colorate ale propriului scenariu, și vor vedea doar ceea ce le confirmă credințele deja existente și ce le permite continuarea propriului plan de viață. Cineva care crede (neconștient) că rezultatul vieții sale dedicate copiilor va fi o bătrânețe în singurătate (de exemplu),  va fi orb la unele opțiuni care l-ar putea conduce la o bătrânețe înconjurată de oameni; în schimb o să fie receptiv la situațiile care corespund acestei credințe (le va colecționa, le va ține minte), iar pe cele ce ar putea contrazice această credință le va considera drept nereprezentative sau neglijabile.

Și care e legătura cu poveștile?

Deși fiecare avem câte un scenariu căruia ne conformăm, este destul de greu să ne dăm seama de el. Mai ales atunci când suntem obosiți, stresați sau speriați vom funcționa pe „pilot automat”, conform credințelor de scenariu, dar vom fi convinși că am ținut cont de realitate și că pur și simplu nu existau alte opțiuni decât cele pe care le-am luat în calcul.

Vestea bună este că scenariul de viață ni se arată totuși, indirect, în multe situații. Putem învăța să-l recunoaștem și îl putem actualiza sau chiar schimba; iar basmele ne pot fi de mare ajutor în etapa de identificare a credințelor scenariale.

Poveștile ne propun, de obicei,  o soluție magică la o problemă care include confruntarea binelui cu răul. Copiii vor recunoaște în poveștile auzite situațiile lor de viață. Soluția adusă de poveste este pe măsura gândirii magice a copilului și poate da speranța că totul va avea un sens și în viața de zi cu zi. Poveștile care ne-au plăcut sau pe care am vrut să le auzim mai des atunci când eram mici sunt poveștile care au vorbit pe înțelesul nostru și ne-au permis confirmarea și, eventual, completarea scenariului de viață.

Sigur că poveștile pot fi foarte, foarte diferite. Este greu să vin cu exemplificări care să se aplice tuturor situațiilor. Majoritatea poveștilor vor conține însă niște instrucțiuni despre cum trebuie procedat în viață și vor promite o răsplată în schimbul respectării instrucțiunilor.

Ghicește provestea!

[Mai jos „am tradus” instrucțiunile conținute de două dintre basmele populare la noi. In funcție de sistemul de operare folosit, poveștile vor avea sau nu o bară de scroll disponibilă dedesupt. Dacă nu există bara, se poate înainta în poveste trăgând textul spre stânga. Iar la sfărșitul fiecărui exemplu am trecut între paranteze și numele basmului. Culoarea scrisului este foarte aproape de culoare fondului. Dacă nu se vede, textul poate fi evidențiat prin selectarea spațiului/textului dintre paranteze.]

Dacă ești sărac și respins de ceilalți trebuie să rămâi vesel, să fii bun la suflet, să ajuți pe toată lumea, să accepți munci grele și chiar periculoase, iar atunci când vine vorba să primești plata pentru munca ta, să o refuzi sau (dacă nu ai încotro) să iei ca plată cufărul cel mai mic și mai ponosit. In schimb vei primi pe neașteptate tot ceea ce aveai nevoie, inclusiv multe bogății și acceptarea celor apropiați. Iar cei care ți-au vrut răul, vor fi pedepsiți. (Fata babei și fata moșului).
Părinții și apropiații nu vor ști cum să te protejeze. Tu trebuie să faci cu bunăvoință mici servicii oricui pare că are nevoie și să ignori orice indicii de primejdie ai avea. Vei ajunge într-o situație ce va părea fără ieșire, dar un salvator va aparea pe neașteptate și va repara totul. (Scufița Roșie).

In loc de concluzie:

  • broscuta 4Care a fost povestea preferată a copilăriei tale? Dacă ți-e greu să găsești o poveste preferată, alege prima poveste care-ți vine în minte.
  • Cum este eroul principal? Ce calități și ce defecte are?
  • Care este rolul eroului în poveste? Cât de mult depinde de el/ea ce se întâmplă și cât depinde de alții?
  • Cum se termină povestea? Ce fel de promisiune face această poveste?
  • Care sunt asemănările dintre poveste și tine, viața ta, credințele tale?

Știu că vei dori soluții pe lângă întrebări :). N-am soluții, dar am sugestii:

  1. Dacă vrei să îți schimbi credințele scenariale, ai răbdare cu tine. Credințele acestea s-au format în foarte mulți ani și au fost întărite de multe evenimente și probabil de multe persoane. Chiar dacă acum se pot dovedi păcălitoare, scopul lor inițial a fost să îți permită supraviețuirea și să mențină speranța că la un moment dat vei avea o viață în care nevoile să îți fie îndeplinite.
  2. Treci prin întrebările de mai sus împreună cu un prieten. Poate veți putea identifica diferențe de viziune (poate că nu, dar tot îți va fi de folos să îți formulezi ideile pentru altcineva).
  3. Dă-ți timp (știu că repet cumva recomandarea 1, dar nu o fac întâmplător) în care să-ți descoperi credințele de scenariu, să te împrietenești cu ele și să le poți recunoaște atunci când se fac simțite.
  4. Amână deciziile când ești obosit/ă, stresat/ă sau speriat/ă. (Adesea e suficient să spui am nevoie de ceva timp să mă gândesc la asta.)
  5. Când ești bine și odihnit/ă, întreabă-te cum ai reacționa conform uneia dintre poveștile preferate și cum ai reacționa de-ar fi să ieși din acea poveste.
  6. Eventual citește mai multe despre scenariul de viață pe Ce spui după bună ziua? – Psihologia destinului uman (carte apărută la Editura Trei) sau pe AT azi (pdf disponibil pe scribd; nu știu să mai existe de cumpărat).

Impreună cu un psihoterapeut, clarificarea și schimbarea credințelor de script păguboase ar putea fi un drum mai scurt și mai sigur. Este adevărat că terapia nu este o soluție potrivită sau accesibilă tuturor, dar poate merită să verifici dacă nu cumva printre credințele tale de scenariu se află și una conform căreia să trebuiască să te descurci singur/ă. Dacă o găsești și ea este cea care te ține departe de terapie, poate vei vrea să o schimbi :).

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Spune-mi povestea preferată și o să-ți spun planul vieții tale&8221;

    • Irina Nita zice:

      Riscul pentru „Cenusareasa” este să rămână în situații în care este desconsiderată, muncind din greu și, uneori, chiar în zadar. Cenușăreasa își neglijează puterea de a se îndepărta de persoanele care îi fac rău… sau puterea de a alege să facă o muncă cu sens care să-i aducă folos și mulțumire… sau puterea de a-și alege singură rochia de bal… sau puterea de a întâlni mai mulți prinți sau măcar de a-și da timp să-l cunoască pe primul prinț ieșit în calea sa. Pentru că ea „știe” că dacă stă în banca sa și muncește din greu, la un moment dat ceva minunat se va întâmpla.

      Apreciază

  1. Eu sunt un suporter al povestilor citite copiilor. Pentru mine, povestile au fost o sursa de intelepciune universala si nu de putine ori in viata mi-am adus aminte de o poveste sau alta. La randul meu, am citit cat mai mult copiilor mei si le-am pus seara povesti inregistrate pe plca sau caseta. Acum citesc o carte despre povesti, mituri si terapia prin povestire. Intr-adevar, verbalizarea evenimentelor interioare nu este un exercitiu obisnuit pentru noi, cei care traim intr-o epoca afalata in trap continuu. Apreciez aceasta idee terapeutica si cred ca poate ajuta la netezirea unor noduri dureroase ce se formeaza pe sufletul multora dintre noi. Cartea pe care o citesc este „Women Who Run with The Wolves” de Clarissa Pinkola Estes. E frumoasa, poetica, densa si din cate am vazut, inspirationala pentru multe din cititoarele sale.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s