De la naștere la 6 luni

În continuarea articolului despre ciclurile de dezvoltare, iată câteva detalii pentru prima etapă, cea a existenței.

Etapa lui a fi

baby2După ce vine pe lume, bebelușul verifică (neconștient, desigur) răspunsurile la câteva întrebări: e ok să exist/să fiu aici? E ok să anunț când am nevoie de ceva? Va răspunde cineva cererii mele de ajutor?

Primele 6 luni reprezintă o perioadă în care copilul are nevoie să se simtă în siguranță, acceptat și îngrijit, fără să trebuiască să facă nimic la schimb. Altfel spus, sarcinile de dezvoltare ale bebelușului sunt să semnaleze ce nevoi are, să accepte să fie îngrijit și atins, să se atașeze emoțional de adulții care îl îngrijesc și să învețe să aibă încredere că va primi sprijinul de care are nevoie. Dacă se întâmplă așa, copilul va decide (neconștient și fără cuvinte) că e ok să existe și să se simtă parte a familiei (și, mai târziu, a unui grup), că poate și merită să fie în contact cu nevoile proprii.

Pentru părinții de bebeluși

Așadar, dacă ești părintele unui bebeluș, uită teoriile care urmăresc disciplinarea sau educarea copilului la această vârstă. Dacă adulții impun un program care nu are legătură cu nevoile și semnalele bebelușului, copilul poate internaliza concluzii de felul:

  • nu contez,
  • aici (în familia asta sau pe lumea asta) nu este loc pentru mine,
  • aici nu e loc pentru nevoile mele,
  • n-are rost să cer ajutor.

Treaba părinților în această etapă e să hrănească micuța ființă când pare că-i e foame, s-o spele când e prea murdară, s-o ajute să adoarmă când începe să fie obosită, să-i ofere contact fizic cu consecvență, și să vorbească cu ea. In plus, părinții mai trebuie să aibă grijă de ei înșiși (să mănânce, să doarmă, să ceară și să accepte ajutor).  Pentru cine n-a îngrijit un bebeluș, poate părea puțin. Nu este! De aceea e important și ca părinții să se împace cu gândul că oricât s-ar strădui, nu vor reuși să răspundă perfect nevoilor copilului și nici nevoilor lor.  Va fi suficient dacă vor reuși acest lucru de cele mai multe ori. :)

Ca adulți, vom ști că am trecut cu bine prin această etapă dacă…

  • ne e ușor să ne dăm seama de nevoile noastre,
  • putem să cerem ajutor la nevoie (hint, hint: dacă ni se pare că ceilalți trebuie să-și dea seama ce nevoi avem fără să le spunem, înseamnă că nu putem cere ajutor),
  • ne simțim confortabil să fim îmbrățișați și atinși de cei apropiați,
  • ne simțim confortabil să fim îngrijiți, la nevoie,
  • avem sentimentul că aparținem, că avem locul nostru în familie/ grupuri,
  • avem sentimentul că viața merită trăită.

DISCLAIMER: Este foarte probabil ca nimeni să nu poată răspunde 100% da la punctele de mai sus, oricât de buni părinți ar fi avut. Ciclurile de dezvoltare propuse de Pam Levin ne oferă niște repere pe care le putem folosi să ne orientăm cât de cât pe drumurile noastre, foarte personale altminteri- însă nu ar trebui folosite ca o rețetă absolută și categorică. Vă invit să luați recomandările de aici cu un gram de sare, și doar în măsura în care informația respectivă vă folosește ca să vă sporiți echilibrul și autonomia. Da? :)

Când ajungem să revizităm această etapă de dezvoltare?

Dacă în primele luni de viață nu am reușit să ne convingem că suntem bineveniți și în siguranță, este posibil să avem dificultăți atunci când, ulterior, ajungem din nou să începem ceva:

  • în debutul adolescenței (cam pe la 13 ani),
  • când avem în grijă copii care au până în 6 luni sau în jur de 13 ani,
  • la începutul unui nou ciclu de 18-19 ani,
  • când ne confruntăm cu schimbări importante (inclusiv la începutul unui nou job sau al unei noi relații),
  • când suntem bolnavi,
  • când trăim o pierdere majoră etc.

În general, putem presupune că trecem prin această etapă atunci când am vrea doar să stăm, ne e greu să gândim și să facem lucruri, mâncăm și dormim mai mult, avem o nevoie sporită de a oferi/primi contact fizic. Aceste situații sunt ocazii bune pentru a relua sarcinile de dezvoltare ale etapei lui a fi.

Ce faci dacă ai sarcini de dezvoltare restante din etapa I?

Din păcate nu există o soluție magică și care să fie aplicabilă tuturor.

Ar putea să ajute dacă atunci când începi ceva nou, când ești obosit/ă, copleșit/ă sau stresat/ă înveți să-ți dai un timp  în care să stai, și doar să exiști. Poate știi bancul cu badea care numa’ stă (-Ce faci, bade, stai și cugeți? -Ba… acuma numa stau.). Pe badea ăsta merită să ți-l iei model în viață pentru momentele când va fi vremea doar să stai.

Apoi, dacă se întâmplă să ai în preajmă pe cineva care trece prin etapa existenței, poti să explorezi căi prin care îi poți transmite persoanei cât mai clar mesaje de felul: mă bucur că exiști, faci parte din această familie/echipă, nevoile tale contează, poți să stai în contact cu toate tipurile de emoții pe care le trăiești. Pentru unii dintre noi e mai ușor să înțelegem și să răspundem nevoilor aproapelui, decât ne-ar fi să ne dăm seama și să ne răspundem nevoilor proprii. După ce înveți cum să ai răbdare și grijă de celălalt, vezi cum ai putea face același lucru pentru tine.

Ține cont că dacă ai dificultăți din această etapă e posibil să nu știi cum sau să nu vrei să ceri ajutor. Sau poate poți să ceri ajutor doar de la persoanele nepotrivite (împreună cu care să repeți situația pe care ai trăit-o când erai mic/ă și ai cerut ajutor degeaba). Un psihoterapeut ar putea să te ajute să ieși din acest cerc vicios în care noile experiențe nu fac altceva decât să întărească vechile credințe. Sau, dacă terapia nu e o opțiune pentru tine, uită-te în jurul tău și identifică oamenii care par să știe cum să aibă grijă de ei când revizitează etapa existenței. Preia de la ei ce crezi că-ți poate fi folositor. Testează câteva tehnici de relaxare. Fii atent/ă la semnalele corpului și ține cont de ele (manâncă dacă ți-e foame; așează-te când te dor picioarele; fă o baie fierbinte când ești obosit și nu știi ce să faci). Dă-ți timp.

Să-ți dai timp e probabil cea mai importantă dintre recomandări. Iți propun să te uiți la tine și la progresele pe care le faci (sau nu) în depășirea dificultăților legate de a fi cu răbdarea pe care un adult o are pentru un bebeluș. Așa cum adultul va avea nevoie de multe încercări și erori până să înțelegă semnalele copilului, probabil că și tu vei avea nevoie de timp și tatonări ca să începi să-ți recunoști propriile nevoi.

Bonus: Let it be al Beatleșilor mi se pare că ar fi un cântec potrivit pentru cineva care ar vrea să exploreze cum ”se simte” să existe doar, fără să urmărească nimic altceva. Dacă aveți sugestii de alte melodii potrivite pentru înțelegerea/simțirea acestei etape, aș fi tare, tare curioasă să le aflu. :)

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;De la naștere la 6 luni&8221;

    • Irina Nita zice:

      Fiori prin mine umbla
      Si nu am trebuinta
      Te rog pe tine umbra
      Sa redevii fiinta

      Multumesc pentru propunere, Vio :). Mie mi se pare o exemplificare buna despre cum se simte cand suntem functionali dar nu avem certitudinea ca avem locul nostru pe lume/ ca suntem bineveniti aici.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s